Concert Republic: zboară balena în cetatea Oradiei

Probabil că nu există o altă formație care să fi dat mai multe hituri muzicii ușoare maghiare ca trupa Republic, care din 1990 se bucură de un succes neîntrerupt. Formația a mai cântat la Oradea, iar în 25 iunie (sâmbătă), de la ora 21:00, muzicienii vor urca pe scena Zilelor Sfântului Ladislau.
Cu mic cu mare, copii și părinți deopotrivă, mulți cunosc numeroasele hituri ale trupei precum 67-es út (Șoseaua 67), Szeretni valakit valamiért (A iubi pe cineva pentru ceva), Szállj el kismadár (Ia-ți zborul, mică pasăre!) sau Repül a bálna (Zboară balena)
Formația și-a păstrat popularitatea și succesul chiar și după moartea tragică din 2013 a talentatului Bódi László „Cipő”. După moartea compozitorului de muzică și versuri, majoritatea membrilor trupei au decis ca trupa să ducă mai departe moștenirea muzicală sub numele de Republic 67. Chitaristul și compozitorul Tóth Zoltán nu a mai dorit să facă parte din acest proiect muzical, astfel că s-a retras din formație, iar în locul lui a intrat Halász Gábor, un colaborator constat al trupei. În cadrul multipremiatei formații cântă Nagy László Attila – tobe, Patai Tamás – chitară, Boros Csaba – chitară bas, voce, Halász Gábor – chitară, voce.
Pentru Republic era ceva firesc să susțină 100-150 de concerte anual, astfel că a devenit una din trupele maghiare cu cele mai multe concerte live. Cipő a compus 240 de melodii pentru formație, dar compozițiile lui au fost cântate și de artiste precum Koncz Zsuzsa și Halász Judit.