Koncz Zsuzsa – concertul de încheiere al Zilelor Sfântului Ladislau

Koncz Zsuzsa este o artistă care nu mai are nevoie de prezentare. Deși cântăreața, în vârstă de 70 de ani, nu a mai urcat pe scenă de mulți ani pentru publicul orădean, sunt multe casele în care se găsesc casete, benzi de magnetofon, discuri de vinil sau CDuri cu muzica ei.

De asemenea, datorită situării atât de aproape de granița cu Ungaria, orădenii din generațiile mai vechi au putut să o susțină, alături de cei din Győr sau din Miskolc, pe frumoasa fată cu părul lung care a participat în 1962 la emisiunea Ki mit tud?, iar în 1966 au putut fredona în fața televizoarelor hitul Rohan az idő (Aleargă timpul), compus special pentru Koncz Zsuzsa de către Szörényi Levente.

Observăm cât de repede aleargă timpul atunci când numărăm câte generații au crescut de la momentele descrise mai sus. Însă un lucru rămâne constant: numele de Koncz Zsuzsa sună cunoscut tuturor generațiilor, iar când ne imaginăm cu ce repertoriu va veni artista la Zilele Sfântului Ladislau, ne vin în minte numeroase melodii, de la Micimackó până la melodii cu mesaj politic sau versuri puse pe muzică.

De-a lungul anilor, Koncz Zsuzsa a scos pe piață 97 de discuri în Ungaria, respectiv 24 în străinătate, iar din acestea 39 (unele cu mai multe ediții) sunt albume. Numeroase DVDuri au fost realizate cu înregistrări de la concertele ei. Cele mai importante albume ale artistei sunt Volt egyszer egy lány (1969), Szerelem (1970), Kis virág (1971), Élünk és meghalunk (1972), Jelbeszéd (1973), Konczert (1984), Fordul a világ (1988), Miénk itt a tér (1996) și Egyszerű ez (2006) (versuri transpuse pe muzică). În 2013, artista a scos pe piață albumul Tündérország, cu 12 melodii noi.

Koncz Zsuzsa a jucat și în mai multe filme, precum Ezek a fiatalok, Szevasz Vera, Bűbájosok și Koncert.

În semn de recunoaștere a valorii sale profesionale, Koncz Zsuzsa a primit numeroase premii importante și distincții.

Cel mai recent concert susținut de Koncz Zsuzsa la Oradea a avut loc în 5 decembrie, 2004, când Oradea a fost ultima oprire din turneul prin Transilvania al artistei.

(Sursa: MTI)